Cum au învățat dinozașii să meargă: Urmele de fosile dezvăluie evoluția mersului

Jan Bartek – AncientPages.com –

Cercetarea se concentrează pe urme de picioare ale archosauriformelor, reexaminate și redefinite, extrase din zona GEOPARC Bletterbach, Patrimoniu Mondial UNESCO situată în Dolomiții Italiei. Archosauriformele, strămoșii evolutivi ai dinozaurilor și ai crocodililor actuali, au lăsat aceste urme. Anterior, cercetătorii au grupat aceste trasee de urme împreună cu urme de picioare din Triasicul Timpuriu, precum Protochirotherium, presupunând că animalele deja aveau o postură erectă, în formă de coloană.

Cu toate acestea, echipa, care a comparat morfologia urmelor cu exemplele conservate la Universitatea „La Sapienza” din Roma și la Naturmuseum Südtirol din Bozen, a stabilit că urmele aparțin unei specii noi, distincte, de fosile de urme: Pachychirotherium gardenaensis (în sensul de „chirotheriid cu picioare groase din Gardena”).

Măsurătorile fizice și proporțiile mâini-pede indică faptul că urmele ar putea aparține unui Erythrosuchidae sau unui archosauriform similar, cu membre grele.

Pachychirotherium gardenaensis gen. et sp. nov. material tip. A–D, UR 75/2, holotip, pere pes–manus dreaptă, hiporelief convex: A, fotografie înclinsă din perspectivă superioară cu iluminare; B, fotografie înclinsă din perspectivă dreaptă cu iluminare; C, hartă de adâncime cu culori false; D, desen interpretativ. E–H, UR-NN 5, paratip, pere pes–manus stângă, hiporelief convex: E, fotografie înclinsă din perspectivă superioară cu iluminare; F, fotografie înclinsă din perspectivă dreaptă cu iluminare; G, hartă de adâncime cu culori false; H, desen interpretativ. Toate barele de scară reprezintă 5 cm. Sursă: Paleontology (2026). DOI: 10.1111/pala.70089

Cercetătorii au cartografiat urmele de la Permianul superior până la Triasicul mijlociu, evidențiind o treaptată, multistadică, în loc de o schimbare fizică bruscă. Strămoșii antici aveau, în Permianul superior, o postură clasică, largă; această postură s-a schimbat treptat, ajungând, în Triasicul mijlociu, să fie complet eretă. Pe măsură ce corpurile s-au adaptat, degetele mijlocii s-au alungit pentru a susține o mers mai rapid și mai potrivit pentru alergare; animalele au început să meargă nu pe tălpi plate, ci doar pe degete.

Pe de altă parte, micșorarea sistematică a dimensiunii membrelor a modificat distribuția greutății și a creat baza biologică care a permis dinozaurilor următori să meargă eficient pe două membre.
Așa cum a subliniat dr. Marchetti, urmele de picioare fosilizate oferă perspective biologice prețioase în situațiile în care resturile scheletice sunt rare și oferă o înregistrare directă, „live” a mișcării preistorice.

Cercetarea a fost publicată în revista Palaeontology.